Anul 1907, când librarul TEUSCH construia în interiorul zidurilor de aparare ale Brașovului (Kronstadt, Brasso) pe strada Târgul Cailor (actualul Gheorghe Barițiu) într-un autentic stil Art Nouveau (Jugendstil) vila care astăzi se numește Residence Central Annapolis.
Dl. TEUSCH ajutat de fiicele sale - ambele renumite învațătoare în comunitatea Brașovului, dar și de cel mai mare arhitect al vremii, a contribuit la construirea și decorarea acestui imobil în cele mai mici detalii, construcția fiind terminată în anul 1909.
Imobilul a rămas de-a lungul timpului neschimbat , chiar dacă a trecut prin diferite momente istorice : primul război mondial, al doilea, perioada comunismului.
Astăzi, clădirea păstrează elementele de arhitectură ale perioadei ART NOUVEAU și de asemenea elementele decorative inițiale precum : parchetul fabricat manual din lemn de stejar, sobele făcute manual de cei mai mari producători de sobe ai vremii - fraţii Schmidt, care și-au inscripționat sigla pe fiecare sobă (bruder Schmidt/ testverek Schmidt), mozaicul din băi și de pe culoarele imobilului, uşile fabricate din brad, candelabrele sau lămpile folosite de familia Teusch , obiectele de mobilier sau de decorațiune interioară care au aparținut acestei familii renumite din Brașov."